Archive for the 'În gura presei' Category

Ion Cebanu: La tineret reformele mari abia urmează

Tinerii vor să rămână acasă, visează perspective şi oportunităţi pentru o viaţă decentă în ţara lor. Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu asigură că tinerii au perspective, aici, în Moldova, trebuie doar să muncim împreună pentru realizarea lor. Sunt câteva din concluziile enunţate în dezbaterea zilei „Moldova în Direct”, în această seară de la Moldova 1.

Aflat în premieră în platoul Elenei Robu-Popa, Ion Cebanu a declarat că după trei ani la Guvernare sunt ceva realizări. Una dintre acestea este Gala Premiilor pentru Tineret, care încurajează tinerii să muncească pentru visele lor, iar ministerul îi răsplătește pe cei mai buni cu 12 mii de lei. Iar în ceea ce privește sportul, Cebanu a spus că în 20 de ani, în acest sector doar s-au distrus bunurile care mai erau. „La capitolul sport am luat totul de la zero. În două decenii nu s-a făcut nimic, decât distrugeri. Se munceşte foarte mult şi va mai dura ceva timp până vom vedea rezultate mari”.

Ministrul a mai menţionat că pe anumite segmente vom vedea foarte curând rezultate palpabile. Cebanu a asigurat că în Moldova există perspective pentru tineri şi i-a încurajat pe aceştia să urmeze exemplul celor care s-au afirmat acasă şi peste hotare, oferind drept model pe violonistul Iulian Gârneţ şi laureaţii pentru premiile tineretului 2012.

Problemele tinerilor din Moldova

O problemă menţionată de ministrul Cebanu sunt salariile mici şi ofertele de muncă în spaţiul rural. „Moldova are mare nevoie de tineri în toate structurile statului, dar tinerii vor un salariu de minim 5 000 de lei şi  nu acceptă un loc de muncă în sate, este o problemă foarte actuală astăzi în ţară” a punctat ministrul tineretului şi sportului.

Maria Hâncu, o tânără cu studii peste hotare, susţine că o problemă actuală pentru tinerii care revin în ţară este lipsa programelor de integrare socială. Potrivit ei, tinerii care fac studii peste hotare, se confruntă cu problema adaptării diplomelor şi chiar dacă au studii în afară, le este greu să găsească un loc de muncă în ţară.

Blogger-ul Eugen Luchianiuc susţine că tinerii vor în primul rând să mănânce şi să trăiască. Şi aşteaptă ca guvernarea AIE să îşi ducă la capăt promisiunile făcute acum trei ani când a venit la putere.

Tinerii în viaţa socială şi politică

La acest capitol, blogger-ul Eugen Luchianiuc susţine că majoritatea consilierilor prim-ministrului au vârsta maximă până în 35 de ani, tinerii sunt interesaţi de viaţa socială, politică şi economică din Moldova. Potrivit lui, odată cu lansarea proiectului e-Guvernare în Moldova, tinerii au mai multe oportunităţi de a se realiza acasă.

Maria Hâncu, a făcut un apel către tinerii plecaţi peste hotare: „Fie că sunteţi în Franţa, America sau Japonia, veniţi acasă, ţara are nevoie de voi. Doar împreună vom putea realiza o viaţă mai bună.”

Sursa: trm.md

Reclame

„Prefer să rămîn om”

Într-un interviu acordat portalului TRIBUNA, Ion Ciobanu, ministrul Tineretului și Sportului, a răspuns la întrebări care ţin de funcţia pe care o ocupă, echipa politică în care activează, preferinţele sale, dar şi de viaţa privată.  

T: Care a fost primul sentiment pe care l-ați încercat atunci cînd ați fost numit în funcția de ministru al Tineretului și Sportului?

I.C.: Posibil am să vă dezamăgesc, dar nu a fost nici o surpriză. Reprezint echipa (partidul politic) care și-a propus să aducă schimbări spre bine în Republica Moldova și, personal, am fost numit responsabil de un segment foarte important. Sentimentele constituie obiect de mare interes și izvor de nenumărate surprize doar pentru profani și romancieri. În cazul meu, viața bate orice sentiment. Nu am timp pentru ele, prea multe lucruri trebuiesc schimbate, iar mandat pe viață nimeni nu poate avea într-un stat democratic.

T: Sînteți cel mai tînăr ministru din Executiv. Este aceasta un avantaj sau un dezavantaj?

I.C.: Vorba unui actor:  „Vîrsta nu reprezintă un subiect prea interesant, oricine poate îmbătrîni. Tot ceea ce trebuie să faci e să trăiești suficient de mult”. Aş mai adăuga: „suficient de corect”.

T: De ce anume PL?

I.C.: Pentru că aici s-au regăsit cei mai corecți oameni, pe care am onoarea să-i cunosc, și idealurile pe care le împărtăşesc.

T: Plimbări sau petreceri?

I.C.: Plimbări în aer liber, atunci cînd am timp.

T: Cu ce vă mîndriți cel mai mult?

I.C.: Cu părinții mei, care și acum sînt izvor de înțelepciune, cu orice medalie obținută de sportivii noștri la competiții sportive, cu orice succes în procesul de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană!

T: Care e cel mai mare vis al Dvs.?

I.C.: Să păstrăm identitatea națională și să fim conștienți de ea.

T: Aveți timp liber? Cum îl petreceți?

I.C.: Practic, deloc. Dacă se întîmplă așa „minune”, mă găsiți tot la organizația de tineret sau la vre-o competiție sportivă, sau cu cei din familie.

T: Igor Dodon sau Victor Șelin?

I.C.: Nici unul, categoric!

T: Mihai Ghimpu este șeful Dvs. sau și prieten?

I.C.: Omul de la care învăț să rămîn vertical în orice circumstanțe.

T: Citiți? Ce anume?

I.C.: La moment, poezia lui Marian Sorescu, dar nu mă las nici de cărți cu tematică istorică.

T: Se înfăptuiesc reforme la moment în domeniul sportului? Care anume?

I.C.: Am demarat, împreună cu echipa ministerială, procesul de îmbunătățire a managementului școlilor sportive, reabilitarea infrastructurii sportive prin dotări cu utilaj și echipamentul necesar, dar și majorarea alocațiilor pentru probele de perspectivă, fapt ce a permis deja creșterea performanțelor, inclusiv obținerea medaliilor, cu circa 30%, în comparație cu anul 2010.

T: Ce se preconizează pentru 2013 în acest domeniu?

I.C.: Atenție mare va fi acordată în continuare școlilor sportive, ele reprezentînd baza sportului în Republica Moldova. Concomitent, ne pregătim pentru un nou ciclu olimpic și ne-am apucat serios de infrastructură. Cam acestea ar fi obiectivele noastre de bază.

T: Comunicați cu tinerii?Prin ce modalități?

I.C.: Zilnic și prin toate metodele posibile – întrevederi, ședințe, grupuri de lucru, chiar și prin rețelele de socializare sau blogul personal.

T: Care e funcția la care visați?

I.C.: Tot timpul am ținut cont de faptul că funcțiile vin și pleacă. Prefer să rămîn om.

T: Ce țări ați vizitat?

I.C.: Ultima vizită oficială a fost în Marea Britanie, în cadrul delegației oficiale la Jocurile Olimpice. Au fost şi alte vizite, evident: România, Azerbaidjan etc.

T: Intenţionaţi să faceţi studii şi peste hotare?

I.C.: Înainte de a fi numit ministru pe tineret şi sport, intenţionam să fac doctoratul în drept la Universitatea din Bucureşti. Cred că aş reveni la intenţia dată, cu timpul.

T: Ce planuri de viitor aveţi în ceea ce ţine de politică?

I.C.: Să aduc la bun sfîrşit ideea naţională, alături de colegii din Partidul Liberal.

T: Cînd vă căsătoriţi?

I.C.: Este o chestiune personală, care va fi realizată la timpul potrivit.

T: Care momente din viaţa Dvs. ar putea fi catalogate drept eşecuri?

I.C.: Nu aş putea spune că am avut eşecuri. Mă strădui să fiu coerent şi perseverent în acţiuni, aşa încît să evit momente mai puţin plăcute.

T: Contează vîrsta în politică?

I.C.: Pînă la un moment. Politicianul tînăr atrage prin insistenţă şi dorinţa de a realiza schimbări foarte mari, pe cînd politicianul cărunt atrage prin perseverenţă şi echilibru, mai ales în chestiuni sensibile pentru populaţie. Pentru ca, în final, să înveţe unii de la alţii.

T: Bere sau vin?

I.C.: De la o vreme nu mai servesc berea, iar vinul îl prefer ocazional, să fie rece şi într-o companie de oameni dragi. Oricum, să ştiţi că nu prea consum alcool.

T: Ce ar însemna integrarea în UE pentru tinerii din RM?

I.C.: O apropiere de o lume prosperă, unde egalitatea şanselor dictează mersul lucrurilor şi unde tinerii noştri ar putea aduce energia, carisma şi inteligenţa, pentru a mişca lucrurile înainte, într-o competiţie cinstită printre celelalte naţiuni.

T: Cum comentaţi afirmaţia: „Munca îţi scurtează viaţa cu 8 ore”?

I.C.: Citatul, de fapt, e mai mare: „O ţigară îţi scurtează viaţa cu 2 minute, o sticlă de băutură îţi scurtează viaţa cu 4 minute, iar o zi de muncă îţi scurtează viaţa cu 8 ore”. Nu orice expresie este aforism. Nu orice aforism exprimă experienţa noastră personală.

T: Fiind şi Dvs. tînăr, care consideraţi a fi principalele necesităţi ale tinerilor de la noi din ţară?

I.C.: Locuri de trai, venituri decente, funcţionalitatea sistemului de drept şi cel medical, libertatea presei şi multe alte lucruri, pe care le regăsiţi în programul liberalilor.

T: În ce relaţie sînteţi cu Dorin Chirtoacă?

I.C.: Colegială, ca şi cu toţi liberalii. Înţelegem că funcţiile vin şi pleacă, iar lucrurile bune rămîn în memoria oamenilor, pentru totdeauna.

T: Ce s-a făcut în alte ţări în domeniul tineretul şi ar trebui implementat şi la noi?

I.C.: Să ştiţi că avem şi noi lucruri noi care sînt studiate de colegii din alte state. Spre exemplu, Legea cu privire la voluntariat, prin care experienţa de voluntariat se va lua în consideraţie, în momentul angajării tinerilor. În rest, nu cred că avem o legislaţie mai proastă ca în orice ţară din Europa, spre exemplu. Schimbarea începe cu fiecare cetăţean, în parte.

T: Unde şi cum vă vedeţi peste 5 ani?

I.C.: Mă văd antrenat în continuare în diverse proiecte care să aducă beneficii societăţii.

Sursa: tribuna.md

Ministrul Ion Cebanu la „O ZI CU PUBLIKA.MD” (video)

Astăzi, 16 ianuarie, are loc a şasea ediţie a emisiunii „O ZI CU PUBLIKA”. Ministrul Tineretului şi Sportului, Ion Cebanu, este cel care va petrece această zi de luni cu publika.md. Noi vă vom prezenta live text şi foto activităţile ministrului. Iar miecuri, veţi putea urmări imagini video exclusive.

Vă invităm să lăsaţi, în comentarii, întrebările dvs. pentru Ion Cebanu, iar noi vă vom oferi răspuns la ele.

(UPDATE 7:45) Ministrul Ion Cebanu a ieşit din casă. Acesta locuieşte la bloc, în cartierul Sculeni, sectorul Buiucani al Capitalei. Ministrul a declarat că a început ziua cu Citește în continuare ‘Ministrul Ion Cebanu la „O ZI CU PUBLIKA.MD” (video)’

În politici de voluntariat, suntem un stat exemplu

Cînd l-am sunat pe domnul ministru Ion Cebanu în vederea solicitării unui interviu, iniţial am crezut că va trebui să mă programez , la ce orar vast are dumnealui. Am avut norocul să fiu acceptată pentru material chiar în aceeaşi zi. Nu am aşteptat să fiu invitată de două ori, aşa că mi-am îndreptat paşii spre minister. Am avut o discuţie degajată, despre tineri şi activităţile lor, despre cum e să conduci această generaţie şi nu doar.

Domnule ministru Ion Cebanu, cum vă simţiţi în postura pe care o deţineţi acum, unde grupul ţintă pe care îl conduceţi sunt generaţiile tinere?

Deja din septembrie 2009 şi pînă în prezent am muncit la formarea şi consolidarea Ministerului Tineretului. Împreună cu echipa mea, practic am resuscitat un domeniu care înainte fie aparţinea Ministerului Educaţiei fie altei instituţii. Pot spune că m-am ataşat de activitatea mea. Funcţiile vin şi pleacă, oamenii rămîn. Vreau ca în urma mea să rămînă acţiuni concrete, nu doar Citește în continuare ‘În politici de voluntariat, suntem un stat exemplu’

Corupţia în sport, exact ca şi în societate

Interviu cu Ion Cebanu,
ministru al Tineretului şi Sportulu

— Dle Cebanu, sunteţi la al doilea mandat de ministru al Tineretului şi Sportului. Ce nu aţi reuşit să realizaţi pe parcursul celor două mandate?

— Mereu am fost deschis pentru colaborare şi am pledat pentru transparenţă în activitatea instituţiei pe care o reprezint din 2009. De aici rezultă şi informarea permanentă a societăţii despre toate cheltuielile suportate de minister, în conformitate cu planurile de acţiuni pentru tineret şi sport. Am reuşit pe parcursul acestor ani o colaborare bună cu toate federaţiile sportive, dar îmi doresc încă două lucruri: să se depăşească criza existentă în relaţiile cu Comitetul Naţional Olimpic, moştenită de la guvernările precedente, şi să se înţeleagă, la nivel de stat, că fără investiţii substanţiale în sport nu putem vorbi despre succese înregistrate în diverse competiţii la nivel european şi mondial.

— Cum e să fii ministru al tinerilor din R. Moldova?

— Uşor, dacă Citește în continuare ‘Corupţia în sport, exact ca şi în societate’


Twitter

Anul Internațional al Tineretului

Card European pentru TINEret

Statistică

  • 11.921 accesări
Reclame