Avem nevoie de NATO

     Cu riscul de a aprinde spiritele adepţilor neutralităţii moldoveneşti şi a făţarnicilor tovarăşi “statalişti dodonişti”, despre care o să revenim cu alte ocazii, vă propun să reflectăm asupra neutralităţii noastre .
    De la începuturile noastre ca stat Republica Moldova a avut parte de un război pe Nistru, consecinţele căruia au dominat întreaga viaţă politică şi economică a tînărului stat moldovenesc, el a dat naştere separatismului numit mai apoi transnistria, care până în prezent este întreţinut de Rusia, de fapt este un teritoriu al Republicii Moldova controlat prin abuz de ruşi în totalitate. Acolo sunt baze militare ruseşti, acolo trăieşte ideia de „măreaţa mamă Rusia”, acolo se învaţă în grafia chirilică şi în spiritul duşmanului care vine din partea Moldovei , României, UE şi SUA, acolo gazul e mai ieftin pentru că datoria o plăteşte R. Moldova, acolo KGB-ul este viu, acolo cazacii fac legea şi toate astea sub ochii protectori ai „sfintei maicii noastre Rusia”.
Acum o întrebare: ”Cum să facem ordine pe un teritoriu unde dezordinea este întreţinută de o ţară mare şi puternică precum Rusia fără un aliat pe măsură să ţină piept lui Putin ? şi Cine poate fi acest aliat dacă nu NATO?”
Cred că ar fi corect să răspundă Dodon, Tkaciuk, Muntean, Şelin, Voronin şi ortacii lor Stati, Marchel, Formuzal, statalişti de paie, iubitori de civilizaţii asiatice şi înflăcăraţi duşmani ai ideii de integrare europeană.
Ultimele evenimente din Ucraina au arătat unde poate duce neutralitatea unui stat tânăr , fragil, plin de hoţi şi ameninţat de ruşi, cît costă integritatea şi suveranitatea noastră în faţa lui Putin şi cum pot fi modificate hotarele statelor fără voia lor chiar şi în secolul 21.
Asta ţi se întâmplă când nu ai aliaţi de nădejde şi când te prefaci că eşti neutru cu ursu la uşă .
Gândiţi-vă, dacă asta i s-a întâmplat Ucrainei o ţară frăţească Rusiei atunci ce ni se poate pregăti nouă?
Dacă rămânem în continuare fără un aliat precum NATO riscăm ca toate eforturile de integrare europeană sa devină iluzii, vom fi ca frunza pe apă niciodată nu vom şti ce ni se poate întâmpla.
Dacă însă devenim parte a NATO vom avea siguranţa zilei de mâine .
Ideia precum că o data cu intrarea noastră în NATO putem fi carne vie pentru războaiele duse de aceasta sunt minciuni, nimeni nu te impune la nimic.
Noi nu suntem Elveţia şi orice exemplu pentru noi cu această ţară este o simplă manipulare, trebuie să vedem unde ne aflăm , care ne sunt prietenii şi duşmanii şi ce avem de făcut.
Neutralitatea moldovenească nu-i făcută pentru cei din Moldova da pentru cei de la Kremlin ca să ne ţină legţi de ei, să nu putem riposta unui eventual atac din partea lor să fim mici, neajutoraţi şi singuri în faţa lor, neutralitatea noastră este slăbiciunea noastră şi nicidecum punctul pe care se sprijină statalitatea R. Moldova, odată această neutralitate ne va costa scump.

 

Anunțuri

0 Responses to “Avem nevoie de NATO”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Twitter

Anul Internațional al Tineretului